fbpx

Divertisment la bordul unui vas de croaziera

Aquatheater pe Allure of the Seas
Daca va faceti griji ca va veti plictisi in croaziera, va inselati amarnic. Exista atat de multe activitati la bord incat o zi pe mare poate fi la fel de distractiva (si epuizanta) ca si vizitarea obiectivelor turistice in porturi.

O baie in piscina? Nicio problema.
Cumparaturi, masaj sau cazinou? Nimeni nu va va deranja.
Surf, masinute de tamponari, patinoar? Da, chiar si astfel de activitati “exotice” sunt disponibile la bord. In plus, pe vasele din clasa Quantum veti gasi primele tuneluri de vant pentru skydiving pe mare.

Indiferent de preferinta si nivel de activitate, vei gasi sigur o modalitate de a va distra pe o nava de croaziera. Am impartit programele si activitatile dupa tip, astfel incat sa puteti gasi ceva care sa va tina ocupati si sa va faca placere.

Programul zilnic

Cum aflu ce se intampla pe nava? Un program zilnic va este livrat in cabina in fiecare seara. Acolo veti gasi programul evenimentelor, precum si orele de deschidere ale spa-urilor, restaurantelor, magazinelor si barurilor. De asemenea, lista de canale TV, informatii despre porturile de escala de-a lungul itinerariului, imbarcarea si debarcarea pasagerilor, ora rasaritului si apusului.
Copiii inscrisi intr-un club pentru copii de la bord (vezi mai jos) primesc adesea propriile buletine zilnice, adecvate varstei.

Cum sa va distrati in timpul zilei?

Zeci de activitati organizate va vor fi oferite in fiecare zi, mai ales in zilele pe mare. Daca preferati o vacanta activa, puteti lua parte la competitii de baschet sau volei, puteti incerca sa jucati golf sau sa luati lectii de dans.

In interior, veti avea acces la cursuri de gatit, jocuri de carti sau degustari de vin (de obicei contra cost). Spectacolele de divertisment din timpul zilei au loc in zone publice ale navei (de exemplu, un spectacol pe gheata pe navele Royal Caribbean) sau proiectii de filme (in interiorul cinematografului sau la piscina).

Desigur, puteti sari peste toate activitatile organizate si puteti pur si simplu sa va relaxati la piscina cu un cocktail racoros. In plus, magazinel si bibliotecile sunt deschise toata ziua pe mare, ca sa nu mai vorbim de numeroasele locuri de servit masa.

Sali de sport si spa

Este dificil sa mai gasesti un vas de croaziera modern fara un centru de fitness si un complex spa la bord. In timp ce unele nave ofera doar echipamente de baza, cele mai noi au adesea spatii generoase cu vedere la ocean, dotate cu aparate de ultima generatie.

Centrele de fitness de la bord ofera o gama variata de echipamente de forta si cardio, iar multe au cursuri individuale, cu instructori. Veti gasi detalii in programul zilnic din cabina. Majoritatea activitatilor sunt gratuite, insa se percep taxe pentru cursuri speciale, cu instructori, cum ar fi yoga, TRX si spinning, la care va trebui sa va inscrieti in avans. Unele dintre navele de ultima generatie ofera si facilitati precum ring de box si saci de box, echipamente Pilates si accesorii de antrenament TRX.

Va rugam sa retineti ca pantofii sport sunt obligatorii pentru a vizita sala de fitness.

La spa va puteti bucura de masaje, tratamente faciale si alte proceduri de wellness. Cele mai multe nave au saloane in care va puteti coafa, puteti merge la manichiura si pedichiura – toate pentru o taxa suplimentara. Pe unele vase saloanele au si sauna, sau chiar o piscina de talasoterapie – o combinatie de jacuzzi si baie minerala.
Unele vase de croaziera au spa-uri pentru barbati, cu tratamente speciale (inclusiv barbierit traditional, cu briciul). Puteti beneficia inclusiv de servicii precum acupunctura, albirea dintilor etc.
Consultati programul zilnic din cabina sau ofertele speciale de la spa si, pentru a economisi, rezervati tratamente in zilele in care vasul opreste in port, mai degraba decat in zilele pe mare.

Divertisment pentru copii

Multe vase de croaziera au zone separate pentru copiii sub 18 ani la bord. Vasele moderne sunt mai orientate spre familii, astfel incat puteti gasi un numar mare de spatii de divertisment pentru cei mai mici calatori: locuri de joaca, discoteci, piscine, tobogane cu apa, cluburi pentru copiii de diferite varste. Parintii isi pot inscrie copiii in aceste cluburi, unde educatorii si animatorii organizeaza diverse jocuri, concursuri, petreceri dansante si multe altele. Unele vase se asociaza cu branduri dedicate pentru copii pentru a le oferi programe unice, cum ar fi cursuri de actorie, trucuri de magie, experimente stiintifice si lecteii de DJ. 

Divertisment de seara

Seara, majoritatea navelor au o atmosfera in stil Las Vegas.
Cazinoul este de obicei inchis in timpul zilei si/sau cat timp se afla in port, iar noaptea este plin de oameni care isi incearca norocul la aparate de slot, Blackjack sau joaca poker. Trupe si cantareti concerteaza in baruri si saloane pentru a va bucura de muzica sau de dans; barurile cu pian devin din ce in ce mai populare pe navele moderne. Si, mai ales noaptea tarziu, ringurile de dans sunt foarte populate.

In fiecare seara, teatrul de pe vas gazduieste spectacole grandioase, pe unele cu lasere si efecte speciale, precum si dansatori si cantareti costumati elaborat, care interpreteaza hituri si melodii populare din spectacolele Broadway.
Pentru pasagerii talentati, exista karaoke.

Share:

Articole recente

Lasati-ne un mesaj

MAI MULTE
articOle

vase de croazierea

De Revelion, in croaziera

De Sarbatori, de obicei ne dorim foarte mult o poveste. Nu numai bradul si Mos Craciun, ci si atmosfera, starea de spirit, bucuria, anticiparea unui miracol, fac din aceasta perioada una magica.

citeste articol »
Royal Caribbean

Bauturi alcoolice in croaziera

In general, intr-o croaziera, bauturile neincluse in tarif, mai ales cele alcoolice, au preturi destul de mari. Iar numarul de sticle de bautura pe care le puteti aduce la bord cu dvs. este extrem de limitat. Care sunt modalitatile de a economisi? Care sunt cele mai bune optiuni?

citeste articol »
WeCreativez WhatsApp Support
Doriti sa aflati mai multe despre croazierele Royal Caribbean, Celebrity Cruises sau Azamara?
👋 Buna ziua! Suntem aici pentru a va consilia in alegerea croazierei potrivite!